Acasă politica ziare.com : Codul Penal votat de deputati…

ziare.com : Codul Penal votat de deputati…

80
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Codul Penal votat de deputati il scapa pe Dragnea de condamnarea din dosarul angajarilor fictive

de Ionel Stoica
Mai multe modificari ale Codului Penal si ale Legii 78/2000 de combatere a infractiunilor de coruptie, votate astazi in Camera Deputatilor, il scapa de problemele penale de la Inalta Curte pe liderul PSD, Liviu Dragnea, in dosarul Angajarilor fictive la DGASPC Teleorman.

Chiar daca nu a fost schimbata infractiunea de abuz in serviciu, a fost abrogat un articol din legea 78/2000 si au fost modificate prevederile privind termenele de prescriptie.

De altfel, liderul PSD, Liviu Dragnea, a votat astazi pentru modificarea codurilor penale. El a intrat in sala special pentru vot, dupa ce a absentat de la dezbateri. Procesul in care politicianul contesta condamnarea la 3 ani si 6 luni de inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu are urmatorul termen pe 20 mai.

Citeste si: Modificarea Codurilor Penale a trecut si de deputati, in procedura de urgenta: “Astazi, hotia a castigat in Parlament!”

Acuzatiile

Concret, Liviu Dragnea este judecat pentru “instigare la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 25 din vechiul Cod penal raportat la art.13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din vechiul Cod penal”.

Aceasta infractiune de instigare la abuz in serviciu este pedepsita in prezent astfel:

– Potrivit vechiului Cod penal, unde legea speciala 78/2000 are prioritate: cu inchisoare pana la 15 ani ceea ce inseamna ca termenul de prescriptie generala este de 10 ani, iar cel de prescriptie speciala de 15 ani.

– Potrivit noului Cod penal (intrat in vigoare la 1 februarie 2014): cu inchisoare pana la 7 ani, majorat cu o treime, adica 9 ani si 4 luni ceea ce inseamna ca termenul de prescriptie generala este de8 ani,iar cel de prescriptie speciala de 16 ani.

Articolul doborator, abrogat

Potrivit modificarilor votate in Camera Deputatilor, articolul 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000, care marea pedeapsa cu o treime, este abrogat.

Acesta prevede in prezent ca: “In cazul infractiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime“.

Scad termenele de prescriptie

In plus, sunt scazute termenele de prescriptie a infractiunilor. Varianta votata in Camera Deputatilor scade aceste termene cu doi ani.

Art. 154: Termenele de prescriptie a raspunderii penale

b) 8 ani (in prezent este 10 ani- n.red.), cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;

c) 6 ani (in prezenet este 8 ani- n.red.), cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani.

Inca o prevedere favorabila

Inca o prevedere este facuta la articolul 155 din Codul penal, privind intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, prevedere de asemenea favorabila lui Liviu Dragnea.

Potrivit variantei votate in Camera Deputatilor: “Prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut la art.154 este depasit cu inca jumatate. (articolul 155- indice 4) .”

Forma in vigoare: “Termenele prevazute la art. 154, daca au fost depasite cu inca o data, vor fi socotite indeplinite oricate intreruperi ar interveni (articolul 155- indice 3) .”

In cazul termenelor varianta actuala este “inca o data”, iar varianta modificata “cu inca jumatate.”

Surse: “Scapa fara probleme”

Surse din magistratura au explicat pentru Ziare.com ca indiferent de momentul ales pentru calcularea termenului de prescriptiei in dosarul Angajarilor fictive la DGASPC Teleorman, daca ar intra in vigoare aceste modificari, politicianul ar scapa de problemele penale.

“La Inalta Curte sunt in discutie doua perioade. Daca termenul de prescriptie curge din iulie 2006, data primirii primului salariu ilegal de secretarele PSD angajate la Protectia copilului Teleorman, este una din variante.

Oricum, procurorul DNA incearca acum schimbarea infractiunii in varianta continuata, iar prescriptia s-ar calcula din anul 2012, cand Florea Alesu s-ar fi intalnit cu Liviu Dragnea si i-a comunicat situatia celor doua angajate. Politicianul i-ar fi spus ca stie situatia celor doua si ca o sa o rezolve.

La ultimul termen, procurorul DNA a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate in acest caz care viza chiar modalitatea de calculare a termenilor de prescriptie”, explica surse din magistratura, pentru Ziare.com.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here