Acasă Stiinta & Tehnica Economie Ziarul Bursa : CEZ vrea să-şi vândă afacerea din ţara noastră

Ziarul Bursa : CEZ vrea să-şi vândă afacerea din ţara noastră

263
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Emilia Olescu

CEZ intenţionează să finanţeze centrala nucleară din Cehia cu banii obţinuţi din vânzarea activelor din celelalte ţări, potrivit surselor noastre 

CEZ vrea să vândă activele pe care le are în pieţele internaţionale, inclusiv pe cele din ţara noastră, după cum ne-au precizat surse din piaţa de energie. Acestea ne-au spus că grupul ceh intenţionează să finanţeze construcţia centralei nucleare din Cehia cu banii obţinuţi din vânzarea business-urilor din alte ţări.

Recent, premierul ceh, Andrej Babis, a prezentat planurile guvernului său pentru construcţia de noi reactoare nucleare, apreciind că statul ar trebui să aibă controlul asupra proiectului, astfel încât să poată opri lucrările dacă preţul energiei electrice nu mai susţine proiectul.

Conform Reuters, centralele nucleare pe care grupul de utilităţi CEZ, controlat de statul ceh, le are la Dukovany şi Temelin, asigură aproximativ 38% din necesarul de energie electrică al Cehiei. Conform calendarului actual, centrala de la Dukovany ar urma să funcţioneze până în anul 2035.

Guvernul de la Praga se aşteaptă să semneze un contract cu grupul de utilităţi CEZ pentru cons­trucţia unuia sau mai multor reactoare nucleare la Dukovany, o licitaţie urmând să fie organizată la finele lui 2020, pentru ca un furnizor să fie selectat până în 2024.

În luna februarie, premierul Babis a subliniat că Guvernul ceh nu va oferi CEZ o garanţie de stat nelimitată, iar compania de utilităţi va trebui să acopere orice costuri suplimentare care nu sunt provocate de stat sau organismele străine de reglementare.

În cadrul unei conferinţe pe teme de profil, oficialul din Cehia a menţionat: “Obiectivul principal al statului ar trebui să fie acela de a prelua controlul asupra construcţiei de noi capacităţi nucleare. Statul ar urma să obţină acest control prin semnarea unui contract cu CEZ cu privire la lucrările de construcţie. Aceasta este o soluţie mai simplă şi mai favorabilă pentru consumatori decât garanţiile de stat, care ar însemna, practic, un cec în alb”.

Guvernul din Cehia analizează de ceva vreme cum să finanţeze un program în valoare de mai multe miliarde de dolari destinat extinderii centralelor nucleare deţinute de CEZ, înainte ca unele dintre actualele unităţi să ajungă la sfârşitul duratei de funcţionare, a scris în februarie Economica.net.

Anterior, CEZ a criticat ideea organizării unei licitaţii pentru cons­trucţia de noi reactoare fără obţinerea unei garanţii de la stat, însă premierul Babis susţine că CEZ poate finanţa singură un astfel de proiect.

Unii acţionari minoritari de la CEZ s-au arătat îngrijoraţi că un program de construire de noi reactoare ar afecta dividendele plătite de CEZ, dacă grupul va fi obligat să finanţeze acest program din surse proprii.

Prezent la aceeaşi conferinţă, directorul general de la CEZ, Daniel Benes, a spus că cel mai bun model pentru extinderea centralelor nucleare nu a fost încă stabilit şi că niciun plan nu trebuie să îi afecteze pe acţionarii minoritari.

În anul 2014, CEZ a abandonat un plan destinat construirii de noi reactoa­re nucleare, după ce nu a reuşit să primească garanţii de stat cu privire la preţul energiei electrice.

De data aceasta o serie de firme din Rusia, China şi SUA ar urma să fie interesate de acest proiect, care se anunţă a fi cea mai mare licitaţie organizată vreodată în Cehia. Cei şase ofertanţi potenţiali sunt: grupul chinez CGN, Atmea, un joint venture între Mitsubishi Heavy Industries şi EDF Group, grupul american Westinghouse, grupul sud-coreean KEPCO, grupul francez Areva şi cel rus Rosatom.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA.

Contactaţi de ZIARUL BURSA, reprezentanţii CEZ România au refuzat să comenteze pe subiect.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here