Acasă presa straina-informatii externe Ziarul Bursa : UE respinge despăgubirea, de către BCE,…

Ziarul Bursa : UE respinge despăgubirea, de către BCE,…

81
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

UE respinge despăgubirea, de către BCE, a investitorilor în obligaţiuni greceşti

V.R.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, ieri, că Banca Centrală Europeană (BCE) nu trebuie să îi despăgubească pe deţinătorii privaţi de obligaţiuni suverane elene care au suferit pierderi ca urmare a restructurării datoriei publice a Greciei în 2012, când ţara a fost salvată printr-un bailout internaţional, anunţă Reuters.

Unii investitori au încercat să obţină despăgubiri pentru pierderile pe care au fost obligaţi să le accepte în cadrul celui de-al doilea program de susţinere financiară a Greciei, care a fost acceptat de majoritatea deţinătorilor (peste 85%) de obligaţiuni elene. Aceşti investitori doreau ca BCE să îi despăgubească pentru pierderile suferite din cauza reducerii datoriei Greciei, însă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că BCE a acţionat în mod legal, astfel că a respins solicitările investitorilor.

Conform CJUE, nu există dovezi care să demonstreze că legislaţia UE a fost încălcată de BCE – care a fost consultată de Grecia pentru operaţiunea de restructurare a datoriei.

Amintim că, în august anul trecut, Grecia a încheiat cel mai mare program de asistenţă financiară din istoria sa, după o criză a datoriilor de nouă ani care i-a redus cu un sfert Produsul Intern Brut şi a obligat-o să implementeze măsuri severe de austeritate. De la izbucnirea crizei datoriilor, în 2010, Grecia a beneficiat de un program de asistenţă financiară de peste 260 de miliarde de euro, de la creditorii parteneri din zona euro şi FMI.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

Please enter your comment!
Please enter your name here